resto si pe aver rigMi-am umezit buzele, căutând un cuvânt care să nu sune prea tare pentru camera aceea. Am simțit greutatea unei întrebări care nu voia să iasă, dar trebuia rostită. M-am auzit pe mine însămi vorbind într-un șoaptă care abia a trecut de marginea buzelor.
— Ce… e asta? am șoptit.
Întrebarea a rămas atârnată între noi, la fel de ușoară și de apăsătoare ca praful care încă plutea în lumină. În fața mea, cutia deschisă, rândurile de plicuri, numele meu repetat ca o bătaie calmă
