În interior erau zeci de plicuri, toate așezate cu grijă, rând lângă rând, de parcă cineva aranjase acolo o ordine pe care nu o puteai tulbura fără să simți că faci o nedreptate. Nu era nimic la întâmplare. Nicio hârtie răzleață, nicio margine îndoită. Fiecare plic își avea locul lui, o disciplină mută care spunea destul despre cel ce le pusese acolo. Mi-am lăsat privirea să alunece peste muchiile albe, peste uniformitatea lor aproape solemnă, și am simțit cum ceva se strânge în mijlocul pieptului.
Apoi am văzut.
